Skip to main content

O carte este o ușă spre viitor

     Dintotdeauna, cartea i-a dat omului speranță și încredere, l-a învățat să aleagă grâul de neghină. Minunea minunilor a fost dată numai omului: să vorbească, să citească și să învețe din toate acestea câte ceva. Lectura este un mijloc de creare și devenire a personalității, de sensibilizare la valorile culturii umane — valori de bine, frumos și adevăr. Ea favorizează socializarea copiilor, familiarizarea lor cu adevăratele comori ale literaturii. Biblioteca vine să contribuie la constituirea trăsăturilor morale și intelectuale ale copilului, trezindu-i interesul pentru lumea fascinantă a cărții.

Misiunea bibliotecii

     Biblioteca Instituției Publice Centrul de Excelență în Energetică și Electronică are misiunea de a contribui la dezvoltarea învățământului vocațional-tehnic prin satisfacerea deplină a necesităților informaționale complexe ale elevilor, cadrelor didactice și ale altor categorii de utilizatori.


     Dezvoltarea Bibliotecii I.P. CEEE se fundamentează pe ideea că aceasta trebuie să devină un centru de informare strategică, un suport real pentru procesul educațional, o parte integrantă a sistemului informațional, aflată prioritar în serviciul elevilor, cadrelor didactice și al altor utilizatori.


     Instituția Publică Centrul de Excelență în Energetică și Electronică deține două biblioteci (una în cadrul Departamentului Energetică și cealaltă în cadrul Departamentului Electronică), dotate cu literatură de specialitate, manuale, monografii, dicționare, enciclopedii și beletristică. Acestea asigură accesul utilizatorilor la colecții, contribuind totodată la formarea culturii informaționale a acestora. Colecțiile Bibliotecii CEEE sunt organizate și dezvoltate în funcție de necesitățile de informare ale utilizatorilor și de susținerea programelor de formare profesională, prin achiziții, donații și alte surse.

Politici

     Biblioteca activează în conformitate cu următoarele regulamente. Acestea stabilesc condițiile de acces și utilizare a colecțiilor și serviciilor Bibliotecii Instituției Publice Centrul de Excelență în Energetică și Electronică (în continuare, Biblioteca), împreună cu drepturile și obligațiile utilizatorilor.


Regulamentul este elaborat în conformitate cu următoarele acte normative:

        • Legea privind accesul la informație (LP RM, 2000);
        • Legea cu privire la biblioteci (LP RM, 2017);
        • Codul cu privire la contravențiile administrative (nr. CCA din 29.03.1985, modificat prin LP 16 – XVI din 03.02.2009, art. 92);
        • Cadrul de reglementare al I.P. CEEE;
        • Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii I.P. CEEE (2021);
        • Regulamentul de ordine interioară al Bibliotecii I.P. CEEE (2021).


     Prezentele regulamente intră în vigoare la data aprobării lor de către Directorul I.P. CEEE. Regulamentele pot fi modificate în funcție de schimbările cadrului legislativ și de reglementare.



Principiile directoare ale servirii utilizatorilor

     Biblioteca consideră drept principiu fundamental al servirii utilizatorilor asigurarea accesului liber la informație, garantând accesul fără restricții la informații, idei și publicații (difuzate în mod legal) în concordanță cu profilul său de activitate.

     Biblioteca furnizează servicii tuturor utilizatorilor în mod egal, indiferent de rasă, origine etnică, religie, cultură, convingeri politice, vârstă, nivel de studii, sex etc.

     Selecția și punerea la dispoziție a documentelor sunt realizate pe baza criteriilor profesionale, fiind excluse orice influențe de natură politică sau religioasă. Biblioteca se opune oricărei forme de cenzură.

     De asemenea, Biblioteca garantează respectarea dreptului la confidențialitate și intimitate al utilizatorilor; nu va dezvălui identitatea acestora sau informațiile consultate de către ei unei terțe părți.

     Serviciile Bibliotecii sunt, în general, gratuite. Pot fi percepute taxe doar pentru acele servicii care implică un consum de materiale sau resurse speciale.

     Biblioteca încurajează un dialog constant cu utilizatorii, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite și pentru a răspunde cât mai bine nevoilor informaționale ale acestora.

Parteneriate

Centrul Academic Internațional "Mihai Eminescu"

 

Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a Institutului Național de Cercetări Economice

Biblioteca Centrului de Excelență în Transporturi

Biblioteca Tehnico–Ştiinţifică a Universităţii Tehnice a Moldovei


Date de contact

Departamentul Energetică


Adresa: str. Melestiu,12, Chișinău, MD 2001, Republica Moldova

Tel.: 022 35 47 46

e-mail: biblio_cptc@mail.ru

Departamentul Electronică


Adresa: str. M.Sadoveanu, 40/2, Chișinău, MD 2075, Republica Moldova


e-mail: biblio_ceeelectronic@mail.ru